Cu ocazia sărbătorii naționale de 1 Decembrie, când aniversăm actul Unirii din 1918, Alba Iulia reprezintă în conștiința națională un punct de reper, datorită faptului că este locul unde s-a semnat unirea principatelor sub un singur nume – România. Fiind considerată Capitala de Suflet a României, Alba Iulia a fost în 1918 și este până în prezent, un punct de întâlnire a românilor de pretutindeni în fiecare an de 1 decembrie.
Palatul Copiilor Alba Iulia, având în structurile din județ clase de dans popular și muzică vocal-instrumentală tradițională, îşi propune să aducă omagiul elevilor din judeţ şi ţară, dar și a unor ansambluri din afara granițelor tării, atât Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 cât şi Zilei Naţionale a României, constituind o lecţie vie de patriotism şi educaţie cultural-civică la care elevii să participe cu entuziasm şi dăruire. Fiecare grup va aduce în faţa spectatorilor momente inedite din folclorul coregrafic specific. Ansamblurile participante prezintă momente de înaltă virtuozitate, prin care sunt transmise caracteristici ale artei tradiționale autentice, prilej pentru publicul spectator de a se reîntâlni cu tradițiile, obiceiurile, portul si dansul popular. Sunt valorificate și promovate aspecte esențiale ale culturii populare prin piese muzicale instrumentale și vocale, precum și prin suite coregrafice.